Castor Bean Seeds (Ricinus Communis)

Sale sămânță este ricinul, care, în ciuda numelui său, nu este un adevărat fasole. Ricinul este originar din sud-estul țării Bazinul Mediteranean, Africa de Est și India, dar este răspândită în regiunile tropicale (și cultivată pe scară largă în alte părți ca plantă ornamentală). ^[5]

Semințele de ricin sunt sursa de ulei de ricin, care are o gamă largă de utilizări. Semințele conțin între 40% și 60% ulei bogat în trigliceride, în principal ricinoleină. Cel/Cea/Cei/Cele sămânță conține, de asemenea ricină, o solubil în apă toxină, care este prezentă și în concentrații mai mici în întreaga plantă.

O specie de plantă fără legătură, Fatsia japonica (plantă falsă de ricin), are un aspect similar, dar este din Japonia.

Nomenclatură

Numele Ricinus este un latin cuvânt pentru căpușă; sămânța este numită astfel deoarece are marcaje și o umflătură la capăt care seamănă cu anumite căpușe. Genul Ricinus ^[6] există și în zoologie și desemnează insectele (nu căpușele) care sunt paraziți ai păsărilor; acest lucru este posibil deoarece numele animalelor și plantelor sunt guvernate de diferite coduri de nomenclatură. ^{[ necesită citare ]}

Denumirea comună „ulei de ricin” provine probabil de la utilizarea sa ca înlocuitor pentru castoreum, o bază de parfum obținută din extract uscat de castoreum glandele perineale al/a/ale castor ( ricin (în latină). ^[7] Are și un alt nume comun, palma lui Hristos sau Palma Christi , care derivă din reputata capacitate a uleiului de ricin de a vindeca rănile și afecțiunile.

Descriere

Ricinus communis poate varia foarte mult în ceea ce privește obiceiul de creștere și aspectul. Variabilitatea a fost sporită de amelioratorii care au selectat o gamă largă de soiuri pentru culorile frunzelor și florilor, precum și pentru producția de ulei. Este o varietate cu creștere rapidă, supt arbust care poate atinge dimensiunea unui copac mic, în jur de 12 m, dar nu este rezistent la frig.

Luciosul frunze au 15–45 cm lungime, au tulpini lungi, sunt alterne și palmate, cu cinci până la doisprezece lobi adânci, cu segmente grosier dintate. La unele soiuri, acestea încep prin a fi de un roșu-violet închis sau bronz când sunt tinere, schimbându-se treptat într-un verde închis, uneori cu o tentă roșiatică, pe măsură ce se maturizează. Frunzele altor soiuri sunt verzi practic de la început, în timp ce la altele un pigment maschează culoarea verde a tuturor frunzelor. părțile, frunzele, tulpinile și fructele tinere care conțin clorofilă, astfel încât acestea rămân de o culoare dramatică, de la violet la roșu-maroniu, pe tot parcursul vieții plantei. Plantele cu frunze închise la culoare pot fi găsite crescând lângă cele cu frunze verzi, așa că, cel mai probabil, există o singură genă care controlează producția pigmentului la unele soiuri. ^[8] Tulpinile și capsulele sferice, spinoase, ale semințelor variază și ele în ceea ce privește pigmentarea. Capsulele fructului unor soiuri sunt mai spectaculoase decât florile.

Capsula verde se usucă și se împarte în trei secțiuni, ejectând cu forța semințele.

Florile nu au petale și sunt unisexuale (mascule și femele), ambele tipuri fiind purtate pe aceeași plantă (monoice) în ramuri terminale. asemănător paniculului inflorescențe de verde sau, la unele soiuri, nuanțe de roșu. Florile masculine sunt numeroase, verzi-gălbui cu o nuanță cremoasă proeminentă stamine; florile femele, purtate la vârfurile spicilor, se află în capsulele spinoase imature, sunt relativ puține la număr și au pete roșii proeminente stigmate. ^[9]

Fructul este spinos, verzui (spre roșu-violet) capsulă conținând semințe mari, ovale, strălucitoare, asemănătoare fasolei, foarte otrăvitoare, cu pete maronii variabile. Semințele de ricin au un apendice verucos numit carunculă, care este un tip de elaiosom. Caruncula favorizează dispersarea semințelor de către furnici (mirmecocorie).

Utilizări medicinale

Ulei de ricin are multe utilizări în medicină și în alte aplicații.

S-a demonstrat, la șobolanii de laborator, că un extract alcoolic din frunze protejează ficatul de deteriorarea cauzată de anumite otrăvuri. ^{[10] [11] [12]} Metanolic extracte din frunze de Ricinus communis au fost folosite în antimicrobian teste împotriva a opt bacterii patogene la șobolani și au demonstrat proprietăți antimicrobiene. pericarp de Ricinus a demonstrat efecte asupra sistemului nervos central la șoareci în cazul dozelor mici. La doze mari, șoarecii au murit rapid ^[13] . Un extract apos din scoarța de rădăcină a demonstrat activitate analgezică la șobolani. ^[13] Proprietăți antihistaminice și antiinflamatorii au fost găsite în extractul etanolic de Ricinus communis scoarță de rădăcină. ^[14]

Alte utilizări

Extras din Ricinus communis expus acaricid şi insecticid activități împotriva adultului Haemaphysalis bispinosa Neumann (Acarina: Ixodidae) și hematofag zbura Hippobosca maculata Leșitor (Diptera: (Hippoboscidae). ^[15]

Triburile Bodo din Bodoland în Assam, India, se folosesc frunzele acestei plante pentru a hrăni și a crește larve de mugă şi sfârșit viermi de mătase.

Uleiul de ricin este un lubrifiant eficient pentru motoare și a fost utilizat în motoare cu ardere internă, inclusiv cele ale Primul Război Mondial avioane, unele mașini de curse și unele avioane în miniatură. A fost popular din punct de vedere istoric pentru lubrifiere motoare în doi timpi datorită rezistenței ridicate la căldură în comparație cu uleiurile pe bază de petrol. Nu se amestecă bine cu produsele petroliere, în special la temperaturi scăzute, dar se amestecă mai bine cu combustibilii pe bază de metanol utilizați în motoare model incandescent. În lubrifiere cu pierdere totală În aplicații, are tendința de a lăsa depuneri de carbon și lac în interiorul motorului. A fost în mare parte înlocuit cu uleiuri sintetice, care sunt mai stabile și mai puțin toxice.

Bijuteriile sunt adesea confecționate din boabe de ricin, în special colierele și brățările. ^[16]

Habitat, creștere și utilizări horticole

În Grecia este suficient de rezistent pentru a crește ca un copac mic. În țările nordice este cultivat în schimb ca anual.

Cotiledoane (rotunde) și primele frunze adevărate (zimțate) la o plantă tânără. Această plantă are aproximativ patru săptămâni.

plantă tânără

Deşi Ricinus communis este originar din sud-estul țării Bazinul Mediteranean, În Africa de Est și India, astăzi este răspândit în toate regiunile tropicale. ^[5] În zonele cu un climat potrivit, ricinul se stabilește ușor, unde poate deveni o plantă invazivă și poate fi adesea găsit pe terenuri virane.

De asemenea, este utilizată pe scară largă ca plantă decorativă în parcuri și alte zone publice, în special ca „plantă punctată” în stilul tradițional. scheme de așternut. Dacă este semănată devreme, în sticlă și păstrată la o temperatură de aproximativ 20 °C (68 °F) până la plantare, planta de ricin poate atinge o înălțime de 2-3 metri (6,6-9,8 ft) într-un an. În zonele predispuse la îngheţ de obicei este mai scurt și crescut ca și cum ar fi un anual. ^[5] Totuși, poate crește bine în aer liber în climate mai răcoroase, cel puțin în sudul Angliei, iar frunzele nu par să sufere daune cauzate de îngheț în locuri adăpostite, unde rămâne veșnic verde. ^{[ necesită citare ]} A fost folosită în epoca edwardiană în parcurile din Toronto, Ontario, Canada. Deși nu este cultivată acolo, planta crește în sălbăticie în sudul Californiei, în special în Parcul Griffith din Los Angeles. ^[17]

Cultivare

Frunze

Amelioratorii au făcut selecții pentru a fi utilizate ca plante ornamentale (înălțimile se referă la plantele cultivate ca plante anuale) și pentru producția comercială de ulei de ricin ^[9] .

Cultivare ornamentale

• „Carmencita” a câștigat Societatea Regală de Horticultură Premiul pentru Merit în Grădină ^{[18] [19]}
• „Carmencita Bright Red” are tulpini roșii, frunze violet închis și păstăi de semințe roșii;
• „Carmencita Pink” are frunze verzi și păstăi de semințe roz
• „Gibsonii” are frunze cu nuanțe roșii, cu vene roșiatice și păstăi de semințe stacojii strălucitoare
• „New Zealand Purple” are frunze de culoarea prunei, nuanțate cu roșu, iar păstăile de semințe de culoarea prunei se înroșesc pe măsură ce se coc.

  (Toate cele de mai sus cresc până la aproximativ 1,5 metri înălțime ca plante anuale.) ^[5]

• „Impala” este compactă (doar 1,2 metri înălțime), cu frunziș și tulpini roșiatice, cele mai strălucitoare fiind pe lăstarii tineri.
• „Red Spire” este înaltă (2–3 metri sau 6,6–9,8 picioare), cu tulpini roșii și frunziș bronzat.
• „Zanzibarensis” este, de asemenea, înaltă (2–3 metri sau 6,6–9,8 picioare), cu frunze mari, de culoare verde mediu (50 de centimetri sau 20 de inci lungime), care au nervuri mediane albe ^[9]

Cultivare pentru producția de ulei:

• „Hale” a fost lansat în anii 1970 pentru statul Texas. ^[20] Este scurt (până la 1,2 m sau 3 ft 11 in) și are mai multe raceme
• „Brigham” este o varietate cu conținut redus de ricină, adaptată pentru Texas. Crește până la 1,8 m și are 10% din conținutul de ricină al „Hale”.
• „BRS Nordestina” a fost dezvoltată de compania braziliană Embrapa în 1990 pentru recoltare manuală și medii semi-aride
• „BRS Energia” a fost dezvoltat de Embrapa în 2004 pentru recoltarea mecanizată sau manuală
• „GCH6” a fost dezvoltat de Universitatea Sardarkrushinagar Dantiwada, India, 2004: este rezistentă la putregaiul rădăcinilor și tolerantă la ofilirea prin fusarium
• „GCH5” a fost dezvoltat de Universitatea Sardarkrushinagar Dantiwada în 1995. Este rezistent la ofilirea cauzată de fusarium.
• „Abaro” a fost dezvoltat de Centrul de Cercetare a Uleiurilor Esențiale al Institutului Etiopian de Cercetări Agricole pentru recoltare manuală
• „Hiruy” a fost dezvoltat de Institutul Etiopian de Cercetări Agricole Melkassa şi Wondo Genet Centre de Cercetare Agricolă pentru recoltarea manuală în perioada 2010/2011

Interacțiunile plantă-animal

Ricinus communis este planta gazdă a fluturelui de ricin ( Ariadne merione ), a moliei de mătase eri ( Samia cynthia ricini ) și a moliei de ricin semi-buclatoare ( Achaea janata ). De asemenea, este folosită ca plantă alimentară de către larve ale altor specii de Lepidoptere, inclusiv Hipercompe hambletoni si nucsoara ( Discestra trifolii ).

Potențial alergenic

Ricinus este extrem de alergenic și are o OPALE scor de alergie de 10 din 10. Planta este, de asemenea, un declanșator foarte puternic al astmului și al alergiilor la Ricinus sunt frecvente și severe. ^[21]

Planta de ricin produce cantități abundente de polen foarte ușor, care se transportă ușor în aer și poate fi inhalat în plămâni, declanșând reacții alergice. Seva plantei provoacă erupții cutanate. Persoanele alergice la plantă pot dezvolta, de asemenea, erupții cutanate prin simpla atingere a frunzelor, florilor sau semințelor. Aceste persoane pot avea, de asemenea, reacții alergice încrucișate la... latex seva din mediul înrudit Hevea brasiliensis plantă. ^[21]

Toxicitate

Semințe

Toxicitatea boabelor de ricin crude se datorează prezenței ricină. Deși doza letală la adulți este considerată a fi de patru până la opt semințe, rapoartele de otrăvire efectivă sunt relativ rare. ^[22] Conform Conform Guinness World Records , aceasta este cea mai otrăvitoare plantă comună din lume. ^[23] Simptomele supradozajului cu ricină, care pot include greaţă, diaree, tahicardie, hipotensiune şi crizele, persistă până la o săptămână. Cu toate acestea, otrava poate fi extrasă din ricin prin concentrarea acesteia cu un proces destul de complicat, similar cu cel utilizat pentru extragerea cianură din migdale.

Dacă se ingerează ricină, simptomele pot apărea cu o întârziere de până la 36 de ore, dar de obicei încep în decurs de 2-4 ore. Acestea includ o senzație de arsură în gură și gât, dureri abdominale, purjare și diaree cu sânge. În decurs de câteva zile, există deshidratare severă, scăderea tensiunii arteriale și scăderea volumului de urină. Dacă nu este tratată, se poate aștepta ca decesul să apară în decurs de 3-5 zile; cu toate acestea, În majoritatea cazurilor, se poate obține o recuperare completă. ^{[24] [25]}

Intoxicația apare atunci când animalele, inclusiv oamenii, ingeră semințe sparte sau rup... sămânță prin mestecare: semințele intacte pot trece prin tractul digestiv fără a elibera toxina. ^[24] Toxina oferă plantei de ricin un anumit grad de protecție naturală împotriva insectelor dăunătoare, cum ar fi afide. Ricina a fost investigată pentru utilizarea sa potențială ca insecticid. ^[26] Planta de ulei de ricin este, de asemenea, sursa pentru acid undecilenic, un acid natural fungicid.

Uleiul de ricin presat la rece, disponibil în comerț, nu este toxic pentru oameni în doze normale, nici intern, nici extern. ^[27]

Chimie

Trei terpenoide și o Compuși înrudiți cu tocoferolul au fost găsiți în părțile aeriene ale Ricinus . Compușii numiți ( 3E , 7Z , 11E )-19-hidroxicasba-3,7,11-trien-5-onă, 6α-hidroxi-10β-metoxi-7α,8α-epoxi-5-oxocasban-20,10-olidă, 15α-hidroxilup-20(29)-en-3-onă și ( 2R , 4aR , 8aR )-3,4,4a,8a-tetrahidro-4a-hidroxi-2,6,7,8a-tetrametil-2-(4,8,12-trimetiltridecil)-2H - cromen-5,8-dionă au fost izolați din extractele metanolice de Ricinus communis prin metode cromatografice. ^[28] Fracția de h-hexan partiționată a Ricinus Extractul de metanol din rădăcină a dus la îmbogățirea a două triterpene: lupeol și urs-6-en-3,16-dionă (erandonă). Extractul metanolic brut, fracția îmbogățită cu n-hexan și izolatele la doze de 100 mg/kg po au prezentat o activitate antiinflamatorie semnificativă (P < 0,001) în modelul de edem al labei posterioare indus de caragenan. ^[29]

Utilizare comercială modernă

Producția de semințe în 2006

Plantați în zona afectată

Producția globală de semințe de ricin este de aproximativ două milioane de tone pe an. Principalele zone producătoare sunt India (cu peste trei sferturi din producția globală), China și Mozambic, iar ricinul este cultivat pe scară largă în Etiopia. Există mai multe programe active de ameliorare.

Producție

Top zece producători de semințe de ricin – 2013
Ţară	Producție (tone)	Notă de subsol
India	1.744.000
Republica Populară Chineză	60.000	*
Mozambic	60.000	F
Etiopia	13.000	*
Tailanda	12.000	*
Brazilia	11.953
Paraguay	11.000	*
Africa de Sud	6.200	F
Pakistan	6.000	*
Vietnam	6.000	*
Lume	1.854.775	O
Fără simbol = cifră oficială, F = estimare FAO, * = date neoficiale/semioficiale/în oglindă, A = date agregate (pot include date oficiale, semioficiale sau estimări); Sursă: Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură: Departamentul Economic și Social: Divizia de Statistică

Alte utilizări moderne

• Fie că este natural, amestecat sau modificat chimic, uleiul de ricin are încă multe utilizări. De exemplu, rămâne de importanță comercială ca produs necongelant, lubrifiant antimicrobian, rezistent la presiune, pentru scopuri speciale, fie din latex, fie din metale, fie ca componentă lubrifiantă a combustibililor. ^[30]
• Produsele de ricin sunt surse de diverse substanțe chimice materii prime. ^[31]
• În Brazilia, uleiul de ricin (cunoscut local sub numele de ulei de mamona) este o materie primă pentru unele varietăți de biodiesel.
• În zonele rurale, semințele abundente sunt folosite de copii pentru praștie bile, deoarece au greutatea, dimensiunea și duritatea potrivite.
• Deoarece semințele de ricin au un model atractiv, acestea sunt populare în obiectele de podoabă personale ieftine, cum ar fi colierele și brățările nedurabile.
• Uleiul de ricin a fost folosit de mult timp pe piele pentru a preveni uscăciunea. Fie purificat, fie procesat, acesta este încă o componentă a multor produse cosmetice.
• Procentul ridicat de acid ricinoleic reziduurile din uleiul de ricin și derivații săi inhibă mulți microbi, fie ei virali, bacterieni sau fungici. Prin urmare, acestea sunt componente utile ale multor unguente și preparate similare.
• Uleiul de ricin este principala materie primă pentru poliricinoleat de poliglicerol, un modificator care îmbunătățește caracteristicile de curgere ale unt de cacao în fabricarea batoane de ciocolată și, prin urmare, costurile.
• Uleiul de ricin este folosit în SUA pentru a respinge alunițe şi șoareci de câmp pentru îngrijirea gazonului.

Utilizare istorică

Semințele de ricin au fost găsite în egiptean morminte care datează din anul 4000 î.Hr.; uleiul cu ardere lentă era folosit în principal pentru alimentarea lămpilor. Herodot și altele Greacă Călătorii au remarcat utilizarea uleiului de ricin pentru iluminare, unguente corporale și îmbunătățirea creșterii și texturii părului. Cleopatra se spune că l-a folosit pentru a-și lumina albul ochilor. Papirusul Ebers este un tratat medical egiptean antic despre care se crede că datează din 1552 î.Hr. Tradus în 1872, descrie uleiul de ricin ca fiind laxativ. ^[32]

Utilizarea uleiului de ricin ( eranda ) în India a fost documentată încă din anul 2000 î.Hr. în lămpi și în medicina locală ca laxativ. purgativ, şi cathartic în Unani, Ayurveda, siddha și altele etnomedical sisteme. Ayurveda tradițională și medicament siddha consideră uleiul de ricin regele medicamentelor pentru vindecare boli artritice. Se administrează în mod regulat copiilor pe cale orală, pentru deparazitare. ^{[ necesită citare ]}

Romanii antici aveau o varietate de utilizări medicinale/cosmetice atât pentru semințele, cât și pentru frunzele de Ricinus communis . Naturalistul Pliniu cel Bătrân a invocat calitățile otrăvitoare ale semințelor, dar a menționat că acestea ar putea fi folosite pentru a forma fitiluri pentru lămpi cu ulei (eventual dacă sunt zdrobite împreună), iar uleiul pentru a fi folosit ca laxativ și ulei de lampă. ^[33] De asemenea, el recomandă utilizarea frunzelor după cum urmează:

Frunzele se aplică topic cu oțet pentru erizipel și proaspăt culese, sunt folosite singure pentru boli ale mamilelor [sânilor] și defluxiuni; un decoct din ele în vin, cu polenta și „Șofranul este bun pentru inflamații de diferite tipuri. Fierte singure și aplicate pe față timp de trei zile consecutive, îmbunătățesc tenul.” ^[34]

În Haiti se numește mascară , ^[35] unde planta este transformată într-un ulei roșu care este apoi administrat nou-născuților ca purgativ pentru a curăța interiorul primelor scaune. ^[36]

Semințele de ricin și uleiul lor au fost folosite și în China timp de secole, prescrise în principal în medicina locală pentru uz intern sau pentru utilizare în pansamente.

Uleiul de ricin a fost folosit ca instrument de coerciție de către paramilitari Cămăși negre sub regimul de italian dictator Benito Mussolini, precum și de către Garda Civilă Spaniolă în Spania francistă. Disidenții și oponenții regimului au fost forțați să ingereze petrolul în cantități mari, declanșând grave diaree şi deshidratare, care ar putea cauza în cele din urmă moartea. Această metodă de pedeapsă a fost inițial gândită de Gabriele D'Annunzio, poetul italian și susținătorul fascismului, în timpul Primul Război Mondial. ( Vezi și: Utilizarea uleiului de ricin ca mijloc de intimidare în Italia fascistă